O persoana vie si iubitoare, pur si simplu iubeste. Dragostea este o functie naturala. Nu cauta perfectiunea, altfel nu va curge niciun fel de dragoste prin tine. Dimpotriva, vei deveni "neiubitor". Oamenii care cauta perfectiunea devin neiubitori, nevrotici. Daca un barbat iubeste o femeie sau o femeie iubeste un barbat, apar imediat pretentiile. Femeia incepe sa aiba pretentia ca barbatul de langa ea sa fie perfect. Barbatul incepe sa aiba pretentia ca femeia de langa el sa fie perfecta, doar pentru ca ea il iubeste pe el si el pe ea. De parca ar fi comis un pacat. De acum trebuie sa fie perfecti, de acum trebuie sa se descotoroseasca de toate limitarile lor, brusc, doar din cauza relatiei lor?
De acum nu mai pot fi oameni? Trebuie sa devina supraoameni? Natural este imposibil sa devii supraom, asa ca oamenii devin falsuri. Incep sa se prefaca, sa joace teatru. In numele dragostei, oamenii devin niste prefacuti. Prin urmare: nu cere niciodata perfectiunea! Nu ai niciun drept sa pretinzi nimic de la nimeni. Daca nu te iubeste nimeni, fii recunoscator, dar nu cere nimic pentru ca celalalt nu are nicio obligatie sa te iubeasca. Atunci cand cineva iubeste (cu adevarat) este un miracol. Fii impresionat de miracol! Insa oamenii nu sunt impresionati. Pentru niste nimicuri, distrug toate posibilitatile de a exista dragoste in viata lor. Nu sunt preocupati de dragostea si bucuria ei, sunt mai  interesati de incursiunile in alte ego-uri.
    Fii preocupat de bucuria ta! Sa nu te intereseze nimic altceva decat bucuria ta, toate celelalte sunt neesentiale. Atunci cand iubesti pe cineva, nu incepe sa ai pretentii, astfel de la bun inceput vei inchide toate portile. Nu te astepta la nimic. Daca se iveste ceva in cale, fii recunoscator, daca nu se iveste nimic, nu este nevoie sa se iveasca, pentru ca nu ai asteptari.
Urmareste-i pe oameni, cum se trateaza unii pe altii ca si cum ar avea obligatii reciproce. Daca sotia iti pregateste masa, nu ii multumesti niciodata, iei lucrurile astea ca si cum ar fi de la sine inteles ca asta este treaba ei. Cine ti-a spus asta? Daca nu simti gratitudine, nu creste dragostea.
Dragostea are nevoie de un climat de gratitudine, de un climat de dragoste, de multumire. Dragostea are nevoie de o atmosfera neconstrangatoare, de o atmosfera lipsita de asteptari.
    In loc sa te gandesti cum sa faci ca sa primesti dragoste, ofera! Oamenii sunt mai preocpupati cum sa apuce sa ia, nu sa dea! Pe toti ii intereseaza sa primeasca si se pare ca aproape nimanui nu ii face placere sa dea.  Chiar daca dau, se asteapta la ceva in schimb. Dragostea a devenit un targ. Dau putina dragoste, doar ca sa primeasca mai mult, in felul acesta pierd mai putin decat ofera.
Copacii infloresc, nu este o afacere. Stelele sclipesc, nu este o afacere. Nu cer nimic in schimb. Natura este cel mai bun exemplu de daruire fara sa iti ia nimic in schimb.
Da si nu astepta sa primesti!  Da! Incepe sa dai! Iubeste oamenii obisnuiti. Oamenii obisnuiti sunt extraordinari! Fiecare fiinta este o fiinta unica, arata respect pentru aceasta unicitate.
DA, FARA NICIO CONDITIE, ATUNCI VEI STI CE INSEAMNA DRAGOSTEA!

Circul în general cu metroul și deși nu privesc oamenii insistent, pentru că nu vreau să par vreo ciudată care se uită fix la cineva, îmi mai atrag atenția fetele aranjate, curate, îngrijite. Sunt feminine.

Îmi atrag atenția fetele finuțe...îmbrăcate elegant, simplu. Îmi plac unghiile mari deși eu nu îmi pun unghii false, dar îmi plac. ..apreciez un machiaj finut ...fără mult fard, blush, gene false ..că  naiba- e zi, mergem la facultate, serviciu...etc, la nunți sau petreceri ce ne mai punem în plus?

Dar ceea ce nu îmi place deloc...Este când văd o fata aranjată glorios cu mult fond de ten, de zici ca și.a tras glet...uneori chiar chit...și gene false până la sprâncene , unghii mari și ascuțite de zici că e pe mătură , nu în metrou....și te uiți la încălțăminte că este murdară. Mai fetelor,  o doamna /domnișoară nu iese neîngrijită din casă. O doamnă este atentă la toate detaliile și este impecabilă.

  Lăsați gletul și curățați-vă pantofii, zic.

   Nu pune la suflet femeie când totul ți se pare greu, ridică ți capul din pământ și zâmbește. Ziua de azi nu va fi la fel ca cea de mâine. Îmbrățișează totul cu dragoste. Problemele se rezolvă mereu, trebuie doar sa îi dai timpului timp. Doar moartea e ireversibilă, poate nici ea.

   Când totul ți se pare negru, amintește ți că soarele răsare în fiecare zi...chiar dacă nu îl vezi din cauza norilor. Pune.ti capul pe o pernă și memorează doar lucrurile frumoase din tot ce ai trăit...uită tot ce e urât. Nu te încărca, nu urî pe nimeni.

 Zâmbește mereu și spune.ti în oglindă că nimic nu va mai fi la fel, pentru că ai devenit mai puternică în timp și nu te.a doborât nimic. Ești puternică , frumoasă  și așa vei fi mereu,  indiferent prin ce treci. Așa ești clădită, sa fii stâlpul pe care se spirijină toți. Dacă nu te simți iubită, pleacă! Nu sta în loc pentru cineva care nu te apreciază.

Ridică.te mereu, chiar și atunci când nu mai poți, ridică.te, iubește.te și fii fericită pentru tot ceea ce ești!

  De ce nu se insistă pe lucrurile bune și benefice oamenilor din jurul nostru, dar insistăm fără să ne dăm seama pe lucrurile, care , poate fac rău persoanelor dragi nouă? Am rămas foarte des dezamăgită de persoane la care nu mă așteptam și mi se tot spune să nu mai am așteptări, dar nu vreau sa mă schimb. Nu vreau să cred că trăim într.o lume unde oamenii sunt toți la fel- meschini, răi,  egoiști...nu vreau să cred că nu mai există în jurul meu, în afară de prietenele mele,  persoane care sunt bune și care vor sa ajute și pe alții, nu doar pe ei.

  Nu vreau să cred că nu putem scoate ce e mai bun dintr.o persoană,  dacă noi suntem buni cu ei. Nu spun despre mine ca sunt o ființă bună care nu face rău nimănui. Probabil fără să vreau. ..și eu fac rău oamenilor pe care îi iubesc, dar măcar pot avea scuza că nu e ceva voit.

  Chiar nu vrem sa conștientizăm că pe undeva comportamentul nostru egoist face rău altor oameni care au așteptări de la noi? Ce ne costă sa fim conştienți de ceea ce spunem sau facem? De ce nu dezvoltăm partea bună si frumoasă a noastră? Pentru că am fost mereu dezamagiți de ceilalti ? Păi şi e corect ca şi noi să dezamăgim la rândul nostru? Plătim cu aceeaşi monedă? Şi dacă cel pe care il dezamăgim este la fel cum eram noi înainte de a fi dezamagiți? Vrem să îl învățăm noi cum stau lucrurile în lumea asta? Păi cine suntem noi să îi învățăm pe alții, că oamenii te pot dezamagi? Si de ce tocmai noi sa dezamăgim, noi care am simțit cât de dureros este să fii dezamăgit de un om drag sufletului nostru?

  Eu nu vreau sa ma schimb. Ma voi considera fericita chiar si atunci cand printre zeci de dezamagiri, voi gasi o persoana care face tot ce poate pentru a.i face fericiti si a.i ajuta si pe cei din jur.

  Ti.am facut cafea, din obisnuinta.  Am pus doua cesti de apa de parca ai mai fi prin preajma.  Nu ca as dori sa fii aici, e pur si simplu robotizarea creata. Am facut asta  mult timp si apoi...am ramas doar eu... singura. M.am obisnuit si cu singuratatea, dar nu m.am dezobisnuit de tine. Nu inca.

  Am reusit sa te scot din circulatia venoasa si cea pulmonara. Nu te mai respir, nu imi mai curgi prin vene, dar...inca esti in organul cel mai important -creierul . Te.am scos din inima, dar creierul imi arunca amintiri. Nu stiu de ce, pentru ca pana sa ne despartim era un razboi total intre el si miocard. Inima tinea cu tine, dar nu pentru ca meritai tu, ci pentru ca te iubeam eu. Creierul in schimb imi arata cat de trista a devenit relatia si imi urla intr.una ca nu suntem fericiti...avea dreptate, dar acum?

  Acum  parca ar vrea sa ma faca sa rad desi nu este hilar . Imi arata doar imagini frumoase din timpul relatiei ca sa imi faca dor. Dar nu am dor de tine , am dor de ce era frumos intre noi - franturi, clipe. Cu asta ne hraneam. Nu ne puteam da mai mult. De frica...sa nu ramanem saraci.

  Plecasem de la cafea. Am cu cine s.o impart, dar nu am chef. Vreau totul pentru mine. Vreau sa fiu eu, a mea, sa.mi ofer cafea, rasfat, dragoste, sa ma iubesc.

Eu , tu ce REPEDE ne pierdem,  desi cumva ne regasim mereu...

Eu te privesc tacand si sper ,Tu ma privesti de parca.i ieri..

De parca i maine...sau poate in niciun fel...La fel si eu .

Ne impotrivim mereu- ori dragostei ori noua...

Si vrem o lume noua. A mea, a ta...a noastra...

O vom crea? O vom avea ?

Sau ne vom pierde iar si iar pana ce nu ne.ar mai pasa?

Daca ma pierd ma vei gasi?

Pentru ca eu te.as cauta...si te.as lua...oriunde ai fi.

Ma vei iubi? Pentru ca eu n.as inceta...nici de as muri.

Hai zi, ma vei iubi?

Mult timp am trait in umbra, in loc sa merg prin viata fiind eu ...fara sa ma ascund fara sa fiu "omul-umbra", care nu este decat o aparitie  de o clipa, eram persoana pe care ti se parea ca o vezi, dar cand intorceai privirea...nu existam.  Nu stiu cum gresim atat de mult nerealizand ca viata noastra este pretioasa si trebuie sa o traim dupa bunul plac, fara constrangerile societatii si fara zabrelele puse de anumite persoane care se apreciaza pe ei, nu si pe ceilalti.  Mult timp am trait amortita, adormita, dopata, nestiind cat este de frumoasa realitatea, fara sa realizez cat poate fi de frumoasa viata dupa "el".

Este ca o gura de apa in desert, ca oxigenul cand esti intr.o cladire plina de fum, dai de oxigen si te bucuri ca ai reusit..,ai supravietuit, ai renascut, esti alt om...respiri si simti tot ceea ce poti fi tu si nu ai vrut pentru ca l.ai lasat pe el sa se ocupe de tine, de timpul tau, de spatiul tau...l.ai lasat sa ia controlul asupra vietii tale, sa ia deciziile pentru tine...iar atunci cand puneai piciorul in prag era revoltat, deranjat.

Ar trebui sa ne iubim mai mult, sa ne apreciem mai mult. Sa ne respectam mai mult, atat pe noi insine, cat si pe cei din jur.  "Persoanele ne dezamagesc pentru ca avem prea mari asteptari..." normal ca am asteptari daca ma iubesc. Normal ca am asteptarea sa fiu tratata cu respect, daca ma respect. Normal ca vreau sa fiu apreciata, la fel sau putin mai mult  decat ma apreciez eu.  Nu este o cerere ...este un criteriu dupa care ma ghidez. Este ceva ce tine de educatie, de bun simt.

Daca tu consideri ca nu poti oferi asta, esti liber sa mergi mai departe . Eu pastrez in viata mea doar persoane care stiu sa ofere respect, incredere, intelegere, apreciere...daca nu poti sa.mi oferi asta, lasa.ma sa plec.

Sa fii om e lucru mare.
   Perversitatea e "o calitate" a curvelor si a oamenilor slabi. Eu Nu numesc curva o femeie care intampina multe dezamagiri si incearca sa.si gaseasca persoana potrivita/ fericirea. Cine sunt eu sa judec? Cine sunt eu sa spun asta despre o persoana in locul careia nu am fost niciodata?

  Eu numesc curva acea femeie fara scrupule, acea femeie care nu are constiinta, careia nu ii pasa de nimeni in afara de ea, adica o persoana saraca. Nici macar nu o pot numi rea, cel mai bine spus este saraca. O persoana care nu va stii niciodata cum sa fie multumita cu ce are, care va fi frustrata si isi va dori mereu ce au ceilalti. Cu tristete spun ca le privesc cu mila. O persoana care isi pune ambitia sa ia ce "apartine" altcuiva nu este demna de dispret, ci de mila.

   Pt mine asta inseamna curva, o persoana perversa care iti rade in fata.  Nu ma refer doar la femei, ci si la barbati. Barbatii slabi care nu au incredere suficienta in ei sau care se ajuta / folosesc de anumite persoane ca sa treaca prin viata, greutati, dezamagiri, suferinta. Asta inseamna sa fi slab. Sa minti, sa manipulezi ca sa poti obtine ceea ce iti doresti. Sa minti atat de mult incat sa nu iti mai cunosti povestea reala. Asta inseamna sa fi slab, fara caracter, sarac.

   Persoanele sarace pot provoca multa suferinta oamenilor, daca li se permite. Persoanele de genul acesta nu trebuie lasate sa traiasca printre oameni simpli pentru ca in general un mar stricat...imbolnaveste si marul de langa el. Pe astfel de oameni nu ii poti schimba decat daca observa ei ca acest comportament este unul gresit si in general ei nu pot vedea mai departe de lungul nasului . Cand lasi pe cineva sa te manipuleze, devii la fel de stricat ca marul de langa tine. Si devii  la fel de vinovat ca ei, pe langa faptul ca devii "vinovat" de orice li se intampla in viata.

   E greu sa fi om. Am auzit o vorba care spune tot : " am intalnit multe persoane, dar prea putini oameni".  As vrea sa fim cat mai multi oameni, sa ne ajutam intre noi, sa intindem o mana celor care au nevoie, sa nu criticam, sa nu dorim ceea ce nu ne apartine. Sunt o persoana iluzionista, visatoare care isi doreste ca lumea in care traieste sa fie una mai buna.
E pacat atunci cand colegii se ataca intre ei, pacat cand femeile se lupta intre ele...

   Eu stiu ca voi fi inconjurata doar de oameni minunati, ca voi avea o viata minunata si ca Dumnezeu sau Universul  ma va feri de asa oameni , de saracia sufletului si de capcana timpului.

   Nu inteleg de ce exista persoane care considera ca daca esti cu ele intr-o relatie, le apartii intru totul. Adica este ok sa faci compromisuri sau sa mai lasi uneori de la tine ca sa fie bine, dar nu poti lasa o persoana sa se comporte cu tine ca si cum te-a castigat la loto sau te-a cumparat.

 Nu poti sa consideri ca iubesti o persoana si in acelasi timp sa ii ingradesti libertatea. Cand iubesti, lasi omul liber. Tocmai pentru ca il iubesti ii oferi aceasta alegere de a sta langa tine... sau nu. Daca alege sa ramana langa tine e pentru ca te iubeste, iar de nu, inseamna ca nu te-a meritat.

 Daca inchizi o persoana in colivie din frica de a nu o pierde, se va ofili ca o floare dupa ce e taiata din gradina si nu este pusa in apa... si relatia nu va duce nicaieri. De pierdut o vei pierde sigur. Nu tii pe nimeni langa tine cu forta, fie vor sa fie acolo, fie nu.

   Sunt o persoana libera, nu imi place sa fiu inchisa, sunt claustrofoba, nu pot sta intre 4  pereti singura. Am nevoie de oameni ca sa supravietuiesc, am nevoie de prieteni, am nevoie de natura, de aer, de soare...cu cat iti doresti mai mult sa ma inchizi, cu atat ma incapatanez mai tare sa scap dintre gratiile create de tine.

   Cand iubesc, ma dedic intru totul persoanei iubite si nu imi doresc nimic altceva... dar pentru a fi asa, am nevoie sa crezi in mine. Daca nu poti face asta, atunci nu esti bine-venit in viata mea. Nu am nevoie de acuzator, judecator si calau. Am nevoie de iubire, protectie...uneori protectie chiar si fata de mine, respect, sustinere, sprijin, intelegere...Daca nu imi poti oferi aceste lucruri, atunci exista un singur drum, Exit se numeste.

   Eu sunt eu si desi ma pot schimba pentru cineva, nu o voi face pentru ca nu e normal acest lucru. Nu cer sa te schimbi nici tu, este simplu, te incadrezi in tipul de persoana pe care o doresc langa mine...sau nu. Restul ...e tacere.
 

 Iubire sau obsesie?

  O relatie frumoasa la inceput devine toxica pe parcurs. De ce? Mai bine zis de ce ii permitem partenerului sa ne manipuleze? Iubirea e frumoasa chiar si cand nu mai e frumoasa relatia?

  De ce ne agatam de o relatie care nu aduce decat nefericire si durere? De ce tot timpul iertam acuzatii nefondate ale partenerului si jigniri ( violenta verbala) ? Chiar nu ne cunoastem adevarata valoare?

  Eu stiu ca merit mai mult, stiu ca nu ma pot baza pe cineva care azi ma acuza ca am mintit sau ca am inselat fara dovezi chiar, cand eu nici macar nu am iesit din casa...Adica "helauu"! Te-am inselat pe skype si te-am mintit pe facebook? Ce planuri de viitor iti poti face cu un individ care nu stie decat sa se umileasca si sa tina cont de frustrarile lui?

   El se vede un nimic, tu incerci sa il faci sa inteleaga ca pentru tine el e totul, dar nu reusesti pentru ca in paranoia lui el nu se ridica la inaltimea ta...pai atunci de ce sa insisti sa cobori tu la nivelul lui? De ce nu ramai acolo, la inaltime, sa fi fericita cu tine insati, sa te iubesti, sa te valorezi si sa nu lasi niciun barbat care in aparenta este  "macho", dar in realitate este doar o fiinta nesigura ,sa fie mai presus de fericirea ta?

   El nu este decat un egoist, care nu va face nimic altceva decat sa dea cu tine de pamant, sa te aduca la nivelul lui, pentru ca numai asa poate lupta cu tine. Iubirea nu e o lupta, e o completare, iubirea inseamna respect, incredere, libertate, iubirea nu inseamna sa tinem partenerul priponit in ograda si sa il scoatem in oras doar ca sa ne priveasca ceilalti si sa ne mandrim cu ce avem alaturi de noi.

   Cand iubesti nu manipulezi. Nu il faci sa faca exact ce vrei tu, ci il intelegi, il apreciezi, il sustii, il ajuti , il motivezi, il ajuti sa se descopere, il ajuti sa se iubeasca, sa se valoreze, ii dai incredere in propriile forte...nu il reduci la tacere, nu il tii inchis, nu ii stirbesti personalitatea, nu il faci sa se simta un nimic. Acel om este doar un egosit manipulator care nu e fericit cu viata pe care o are si tot ce vrea este sa nefericeasca si pe altcineva.

   Femeie, cand vezi un mic semn ca barbatul de langa tine este egoist, lasa-l! Pleaca de langa el... Nu merita. Il iubesti, speri ca se va schimba si ii dai o sansa, inca una, si mereu inca o sansa pentru ca iubirea inseamna bunatate, inseamna iertare...corect, dar pana cand? Sunt rare cazurile in care cineva se schimba... si nu spun sa nu acorzi o a doua sansa, toti meritam o a doua sansa, dar atat. Nu a treia, nu a patra...pentru ca el deja stie ca orice ar face si orice ar spune, tu il primesti inapoi. Deja stie ca el e slabiciunea ta, ca el te poate manipula sa-l ierti mereu, iar acel om nu merita sa fie iertat. El isi cladeste fericirea temporara pe nefericirea ta permanenta. Da-ti o sansa si priveste-te. Cand a fost ultima data cand te-ai privit in oglinda si radiai de fericire? Acum mult timp, nu? Pai acorda-ti sansa de a fi fericita si lasa omul de langa tine sa plece. Nu te merita.

Meriti mai mult, poti mai mult.

    Frica...ce inseamna frica de viata? Viata imi e profesor, e adevarat, dar eu sunt studentul care si-a intrecut maestrul. Viata e un puzzle mare din foarte multe piese, iar pentru mine niciun puzzle nu e imposibil de terminat. Poate il rezolv mai greu sau poate mai usor...ceea ce stiu cu siguranta este ca mie nu mi-e frica de viata. O voi infrunta mereu, sigura fiind ca voi iesi invingatoare..chiar de ma voi târî precum un melc.

   Pentru mine nu exista knockout. Ma va lovi cu siguranta, de multe ori ma va pune la pamant, stiu asta pentru ca viata nu e un adversar nesemnificativ, ba din contra este cel mai puternic, dar nu mai puternic ca mine. Ma voi regenera din propria cenusa, exact ca pasarea phoenix...

Asa ca viata, vino! Entertain me because i'm bored!

   Stii momentul ala cand iti doresti o dragoste care sa te consume? Cand asculti o melodie in care spun "stiutorii aia" acolo ca te aduce cineva de la 0 grade la 30 de grade si de la 30 inapoi la -50 de  grade? Oh, cat ti-ar placea... nu-i asa? Dar cand ajungi sa traiesti acea dragoste... esti atat de fericit precum crezi? E asa cum iti imaginai? Iti place ca iti traiesti la maxim fiecare clipa...E frumos, e adevarat,  cand nu ai timp sa te plictisesti pentru ca acum esti in infern, iar in urmatoarea clipa esti in rai...si raiul e frumos. Iti incarca bateriile, te face sa te simti cea mai norocoasa fiinta, nu te mai consideri un biet muritor...acum stii ce inseamna dragostea...dragostea care iti da aripi si dragostea care te tranteste la pamant...si te lasa gol...si nu ma refer numai la aripi...ci si la suflet. Iti lasa inima in genunchi...batuta, si nici nu apuca sa-si oblojeasca ranile ca esti din nou in culmea fericirii si deja uiti ca mai acum doua, trei clipe erai afundat in cea mai crunta tristete.
   Asa iti imaginai lucrurile? Iubesti, te iubeste , va iubiti...nu traiti un cliseu. Nu puteti compara relatia voastra cu relatia altora pentru ca nimeni nu reuseste sa fie la fel de "prins",la fel de iubit, la fel de fericit ca tine. Si nu intelegi cum pot unele persoane sa traiasca in rutina, sa mearga cu pasi de bebelusi ...sa se desfasoare totul prea lent... voi chiar sunteti norocosi, pentru ca voi sunteti acum in rai, unde totul e albastru, poate chiar roz...si nici nu apucati sa vedeti privelistea ca ati si cazut in flacari..si acolo arde...si tot arde...si incerci sa-ti amintesti ce ai reusit sa vezi cand erai pe culme...si nu prea poti sa vezi pentru ca nu te poti concentra decat pe durerea flacarilor infernului si cand crezi ca nu mai poti...pac! ajungi inapoi pe culme si te tot plimbi asa la nesfarsit, cand fericit, cand trist, cand pe culme, cand in gaura neagra. Nu apuci sa tragi aer in piept, nu apuci sa te odihnesti, sa te obisnuiesti cu frumosul sau cu uratul , pentru ca traiesti sus si jos aproape in aceeasi clipa...
   Da, e frumos...dar si trist. Simti totul in masura dubla...fericirea e grozava...dar scurta. Tristetea...si ea e scurta, dar e apasatoare. Te schingiuie, te darama, te omoara incet ... Si totusi cumva reusesti sa pastrezi si sa colectezi clipe si amintiri frumoase si mereu te agati de ele...incerci sa iei lastarii momentelor frumoase si sa lasi sa incolteasca altele noi...dar undeva, cumva, intre fuga asta din cer in neant...acel lastar se pierde, se usuca...Dar nu te dai batut, pentru ca speri ca veti obosi impreuna si veti renunta la viata asta nomada...si veti gasi un loc, undeva la mijloc, nici in frumos, nici in urat, ci in rutina de care toata lumea fuge...
Cam asta inseamna o iubire care te consuma...dupa ce traiesti la doi poli in viteza ...vrei sa prinzi radacini intr-un singur loc...si speri sa fie macar la mijloc.
 

Dispari...nu te zaresc...
Apari, iar eu zambesc
Te caut iar si tu nu esti...
Apari din nou...innebunesc!
Pleci iar si plang
Vii iar si rad...
Nu inteleg, de ce te-ascunzi?
Cum sa te tin cand tu nu vrei?
Cum sa dispari si nu ma iei?
Revii si iar sunt fericita
Ma regasesc in ochii tai
Privirea ta parca ma-mbata
Iubirea mea e neincetata.
Si iar dispari...
Ce vrei? Ce simti?
De ce nu-mi spui?
Nu te-nteleg...nu ma-nteleg.
De ce nu uit?
De ce nu uiti?
De ce ma chinui si te chinui?
Eu te iubesc, tu ma iubesti?
Da...imi raspunzi
Pai si atunci?
De ce te-ascunzi?
De ce ma faci sa te iubesc si apoi fugi?
Imi spui ca ma adori si iti zambesc
Dar ochii imi plang
Si plangi si tu, dar apoi razi
Si iara pleci...
Tu stii deja...ca fata te va astepta.
Dar pana cand?

 

Am revenit la viata mea de dinainte, cum s-ar spune...mi-am recuperat viata. E greu sa ai copii in grija , sa faci mancare, sa strangi tot timpul haine aruncate, jucarii, sa ii speli, sa tii cont de ei in orice clipa si sa faci tot posibilul sa le fie bine. Nu ai timp de nimic altceva, nu ai timp de tine, ei iti omoara tot timpul...dar odata ce-ai gustat din fericirea de a avea copii, nu mai poti trai fara ei. Ai timp, ai viata, ai bani, ai tot ...dar ai un gol imens in suflet ce nimic nu il poate umple. Orice ai face, oriunde te-ai duce, oricat de mult ai incerca sa iti omori timpul distrandu-te...golul ramane acolo. Te gandesti la cat de mult radeai la surasul nepotelului x, cat de mult iti placea sa-i veghezi somnul, cat iubeai momentul in care i se lumina fata cand te vedea,cat radea nepotelul y cand il gadilai, cat te distrai cu ei seara inainte de culcare... Chiar daca uneori ma scoteau din minti...chiar daca simteam ca mi-au furat viata, ca erau ca niste vampiri care ma scurgeau de energie...acum stiu ca nu pot trai fara ei. Stiu cat este de greu sa am copii, dar mai stiu si cat este de frumos. Mi-e dor de voi, iubirile mele mici! :(

Lacrimi...

  Fiecare lacrima are povestea ei se spune, dar uneori sunt prea multe lacrimi varsate din acelasi motiv. Fata draga, tu sa nu plangi cand iubirea ti se pare urata, iubirea e frumoasa, oamenii sunt rai.
 Sa nu plangi cand esti dezamagita, sunt lectii pe care trebuie sa le invatam, poate unele lectii nu le vom invata niciodata, dar trebuie cel putin sa incercam sa ne amintim ca am mai fost in acea situatie si stim deja cum s-a terminat.
 Sa nu plangi cand el iti tot face lucruri nedemne de iubirea pe care spune ca ti-o poarta. Tu intelege ca atunci cand iubesti nu esti meschin si rau... Intelege ca vorbele trebuiesc demonstrate, nu doar pronuntate.
 Sa nu plangi atunci cand te simti singura chiar daca esti intr-o relatie, intelege ca esti puternica si te ai pe tine... Nu merita efortul ca tu sa-i daruiesti tot si sa te multumesti cu Firimituri.
  Sa nu plangi cand promisiunile pe care tii le face sunt incalcate, intelege ca sunt unii oameni care  se iubesc doar pe ei si cuvantul lor nu au valoare.
  Sa nu plangi cand esti mintita, nu toti oamenii pot fi sinceri, tot ce poti face este sa nu te schimbi, sa nu-ti pierzi increderea in ceilalti pentru ca nu toti sunt la fel.
  Sa nu plangi cand El este gelos din diverse motive stiute si banuite doar de el, ci priveste-l cu blandete, nu e vina lui ca s-a nascut cu neincredere, dar nici atat nu e vina ta. Tu fa tot ce poti pentru a fi corecta si pentru a te simti demna, iar daca el nu stie sa aprecieze, fa-l sa-i fie dor de tine... de tot.
  Sa nu plangi cand vezi acelasi comportament pe care spune ca si-l corecteaza...fa o schimbare, nu varsa lacrimi. Nu te vor ajuta nici pe termen lung, nici pe termen scurt. Capul sus.
  Nu plange cand vezi ca nu va intelegeti, mai bine pleaca decat sa fi nefericita si sa-l faci si pe el nefericit...in fond, fiecare da ce are.

tv show-   Scandal quotes. 
What else do you need? What service can I render for you today? Am I here to stroke your ego? Am I your cheerleader? Am I here to wipe your tears? Am I your nanny? Am I here to fight the bullies? Am I your bodyguard today? Maybe I'm here to make you feel good? Maybe I'm your dealer. Or maybe I'm here to make you feel hot and manly and ready so you're not jealous of your wife's boyfriend. Is that it? Am I your fluffer today?
    I lie in bed every night and I play our relationship over and over again in my head like a movie. We meet. We fall in love. We can't stop ourselves. We're meant to be. I give up everything inside me and then it stops. The movie just stops. I don't know how it ends. It's just me waiting for a house  that I can't live in and a man who makes me promises he can't keep.
    I don't play second fiddle to anyone! This is not a fairy tale. This is not the happily ever after.
    I am not a toy that you can play with when you're bored or lonely or horny. I am not the girl the guy gets at the end of the movie. I am not a fantasy. If you want me, earn me! Until then, we are done.

Poarta-te cu aproapele tau asa cum ai vrea ca si el sa se poarte cu tine.

   Despre prietenie ce pot sa scriu? Imi iubesc prietenii, le vreau binele, le sunt alaturi, ii ajut cand pot, ii respect, ii accept asa cum sunt, cu bune, cu rele...imi place sa-i sun sa le impartasesc viata mea, atat lucrurile frumoase care mi se intampla, cat si cele triste, iubesc sa ies cu ei si sa radem pana ne dau lacrimile de fericire sau sa plangem impreuna cand unul dintre noi are probleme... dar mai trebuie sa schimb ceva la mine... si acel lucru este ca trebuie sa fiu prieten neconditionat. 

   Problema este ca uneori simti ca prietenul/ prietena nu te respecta si isi cam iubeste egoismul, iar atunci in loc sa fii bun, si sa il inveti cu iubire, te superi si ii cam intorci spatele.      Sunt om, sunt supusa greselii si in special vanitatii...poate este doar orgoliul meu gadilat atunci cand cer respect , avand in vedere ca eu ca prieten ar trebui sa fiu loiala si "sa fiu acolo" pentru ei indiferent de situatie, dar chiar trebuie sa fac asta si cu persoanele care nu ma respecta? Adica cum poti fi prieten cu cineva care iti vorbeste cu superioritate si care te invinovateste pe tine pentru tot ce i se intampla in anumite situatii? 

   Cert este ca mai bine te indepartezi si atat, fara sa ii reprosezi ceva... Incerci sa ii explici cum stau lucrurile de fapt si care este motivul indepartarii tale ca sa inteleaga, sa poata trage niste concluzii, sa revizuiasca propriul comportament si apoi te loveste cu acuze si iti vorbeste cu ura, ura pe care sustine ca o ai tu. Merita oare sa lupti pentru acesti oameni? Merita sa vrei sa ii ai aproape sau pur si simplu e mai bine sa mergi mai departe si sa ii lasi in lumea lor perfecta unde de vina sunt toti ceilalti, mai putin ei? 

   Dacă vrei să păstrezi prietenia cuiva, nu da mai mult decât poți continua să dai.

Atunci cand ploua ... cerul saruta pamantul.

                                                                     

    Privesc pe geam cum ploua si imi pleaca gandul departe... Mi-as dori sa nu fiu aici, in casa mea, in patul meu, mi-as dori sa fiu departe...intr-un loc unde ploaia ar avea semnificatia ei, unde ploaia ar fi asteptata cu bucurie, unde ploaia este sarbatorita pentru frumusetea ei, pentru puritatea ei..." Aici", toti suntem tristi cand ploua, pentru ca trebuie sa purtam umbrela, pentru ca ni se uda incaltamintea...dar ploaia e frumoasa. :) Ploaia spala durerea, te poate mangaia .(Ploaia imprastie toate durerile si necazurile noastre. Daca stai in ploaie sau racesti dupa ce te-a prins ploaia pe drum, apa venita din ceruri ia din tine toate relele si le duce in adancurile pamantului). Ploaia iti tine companie pana la serviciu sau scoala sau...diferite activitati, spala orasul, uda gradina...nu e asa ca ploaia e frumoasa? Iubesc ploaia, tocmai pentru ca multi o urasc. Iubesc ploaia pentru ca ma linisteste, iubesc ploaia pentru ca imi aminteste ce inseamna romantismul, pentru ca ma face sa visez, pentru ca imi da o senzatie ciudata de mister, de secrete pastrate... Iubesc ploaia pentru ca parca tine cu iubirea interzisa a amantilor.

   Impart umbrela mea cu altii atunci cand ploua, iar daca nu am umbrela, impart ploaia! :) 

Ne pierdem rabdarea sau nu mai iubim?

     Inca nu mi-e clar de ce oamenii se enerveaza atat de repede pe acele persoane pe care sustin ca le iubesc...si nici nu inteleg de ce ai vrea sa incepi sa urli ca un descreierat sau sa claxonezi o persoana intr-o parcare de parca ai fi nebun cu acte in regula, la un om, doar pentru ca ai tu nervii incinsi?
     Nu mai avem rabdare sa traim in armonie sau nu am avut niciodata? Nu mai avem rabdare sa iertam, sa ascultam versiunea persoanei? Nu mai avem rabdare sa respectam persoana de langa noi? Sau se intampla asta cand incetam sa iubim?  Citeam pe undeva ca " pierdem timpul cu persoane care nu merita nimic"... Eu cred ca toti meritam, suntem oameni, avem sentimente si meritam....poate timpul cuiva, poate iubirea cuiva sau respectul celor din jur, dar ce te faci cand o persoana nu te respecta? Cum poti raspunde nerespectului cu respect?
     Se spune ca iubirea poate schimba omul , dar daca nu se schimba inseamna ca nu iubeste? Nu, sau nu neaparat! Inseamna ca nu ii pasa, ca el se multumeste cu felul lui de a fi. Ofera prea putin si cere mult prea mult. 
    Opera iubirii e un lucru foarte greu, pentru ca iti cere sa fii moment de moment - viu altar de jertfe si de suferinte in favoarea aproapelui...si intre timp apare orgoliul ala care iti spune mereu ca tu ai facut tot ce puteai si ca e timpul sa lasi naibii lupta ca nu ai pentru cine.
     Toti lauda rabdarea dar nimeni nu poate indura suferinta. (Thomas Fuller). Pai cred ca tocmai aici este problema...cand suferim, uitam ce inseamna rabdarea... mai ales daca suntem mai egocentristi... si acordam o importanta exagerata propriei persoane...propriilor sentimente, propriilor interese. 
    Nu de moarte se tem oamenii cel mai mult, ci de dragoste. (Ben Okri )..... De fapt ambii sunt victime – ale egoncentrismului unuia singur... :(

     

Astazi am intrebari despre increderea pierduta. De ce odata ce ai fost mintit, a doua oara nu mai poti crede in persoana care te-a mintit? Increderea este atat de greu de construit si parca prea usor se pierde... Uneori oamenii pot vedea ca au gresit, isi cer iertare si vor sa se schimbe...vrei sa le oferi a doua sansa, poate si a noua...dar problema de acum e la tine... Nu mai poti avea incerdere. Incepi sa pui la indoiala tot ce spune persoana in cauza, chiar daca aceasta este sincera. Scuzele sunt acceptate, ierti, dar...increderea este deja pierduta. Oare se poate trai cu indoiala? Merita oare? Sinceritatea este o inima deschisa, putini oameni o arata, de obicei ceea ce vedem este o imitatie pusa pentru a prinde in capcana increderea altora...(Francois de la Rochefoucauld). 
    Shakespeare spunea sa nu ai incredere in acela care si-a incalcat odata cuvantul pentru ca o va face si a doua oara...si a treia. Ce mai poti face cand nu mai ai incredere intr-o persoana? Cum se poate reconstrui increderea? Dai dracului tot si pleci?