Ti.am facut cafea, din obisnuinta.  Am pus doua cesti de apa de parca ai mai fi prin preajma.  Nu ca as dori sa fii aici, e pur si simplu robotizarea creata. Am facut asta  mult timp si apoi...am ramas doar eu... singura. M.am obisnuit si cu singuratatea, dar nu m.am dezobisnuit de tine. Nu inca.

  Am reusit sa te scot din circulatia venoasa si cea pulmonara. Nu te mai respir, nu imi mai curgi prin vene, dar...inca esti in organul cel mai important -creierul . Te.am scos din inima, dar creierul imi arunca amintiri. Nu stiu de ce, pentru ca pana sa ne despartim era un razboi total intre el si miocard. Inima tinea cu tine, dar nu pentru ca meritai tu, ci pentru ca te iubeam eu. Creierul in schimb imi arata cat de trista a devenit relatia si imi urla intr.una ca nu suntem fericiti...avea dreptate, dar acum?

  Acum  parca ar vrea sa ma faca sa rad desi nu este hilar . Imi arata doar imagini frumoase din timpul relatiei ca sa imi faca dor. Dar nu am dor de tine , am dor de ce era frumos intre noi - franturi, clipe. Cu asta ne hraneam. Nu ne puteam da mai mult. De frica...sa nu ramanem saraci.

  Plecasem de la cafea. Am cu cine s.o impart, dar nu am chef. Vreau totul pentru mine. Vreau sa fiu eu, a mea, sa.mi ofer cafea, rasfat, dragoste, sa ma iubesc.