Frica...ce inseamna frica de viata? Viata imi e profesor, e adevarat, dar eu sunt studentul care si-a intrecut maestrul. Viata e un puzzle mare din foarte multe piese, iar pentru mine niciun puzzle nu e imposibil de terminat. Poate il rezolv mai greu sau poate mai usor...ceea ce stiu cu siguranta este ca mie nu mi-e frica de viata. O voi infrunta mereu, sigura fiind ca voi iesi invingatoare..chiar de ma voi târî precum un melc.

   Pentru mine nu exista knockout. Ma va lovi cu siguranta, de multe ori ma va pune la pamant, stiu asta pentru ca viata nu e un adversar nesemnificativ, ba din contra este cel mai puternic, dar nu mai puternic ca mine. Ma voi regenera din propria cenusa, exact ca pasarea phoenix...

Asa ca viata, vino! Entertain me because i'm bored!

   Stii momentul ala cand iti doresti o dragoste care sa te consume? Cand asculti o melodie in care spun "stiutorii aia" acolo ca te aduce cineva de la 0 grade la 30 de grade si de la 30 inapoi la -50 de  grade? Oh, cat ti-ar placea... nu-i asa? Dar cand ajungi sa traiesti acea dragoste... esti atat de fericit precum crezi? E asa cum iti imaginai? Iti place ca iti traiesti la maxim fiecare clipa...E frumos, e adevarat,  cand nu ai timp sa te plictisesti pentru ca acum esti in infern, iar in urmatoarea clipa esti in rai...si raiul e frumos. Iti incarca bateriile, te face sa te simti cea mai norocoasa fiinta, nu te mai consideri un biet muritor...acum stii ce inseamna dragostea...dragostea care iti da aripi si dragostea care te tranteste la pamant...si te lasa gol...si nu ma refer numai la aripi...ci si la suflet. Iti lasa inima in genunchi...batuta, si nici nu apuca sa-si oblojeasca ranile ca esti din nou in culmea fericirii si deja uiti ca mai acum doua, trei clipe erai afundat in cea mai crunta tristete.
   Asa iti imaginai lucrurile? Iubesti, te iubeste , va iubiti...nu traiti un cliseu. Nu puteti compara relatia voastra cu relatia altora pentru ca nimeni nu reuseste sa fie la fel de "prins",la fel de iubit, la fel de fericit ca tine. Si nu intelegi cum pot unele persoane sa traiasca in rutina, sa mearga cu pasi de bebelusi ...sa se desfasoare totul prea lent... voi chiar sunteti norocosi, pentru ca voi sunteti acum in rai, unde totul e albastru, poate chiar roz...si nici nu apucati sa vedeti privelistea ca ati si cazut in flacari..si acolo arde...si tot arde...si incerci sa-ti amintesti ce ai reusit sa vezi cand erai pe culme...si nu prea poti sa vezi pentru ca nu te poti concentra decat pe durerea flacarilor infernului si cand crezi ca nu mai poti...pac! ajungi inapoi pe culme si te tot plimbi asa la nesfarsit, cand fericit, cand trist, cand pe culme, cand in gaura neagra. Nu apuci sa tragi aer in piept, nu apuci sa te odihnesti, sa te obisnuiesti cu frumosul sau cu uratul , pentru ca traiesti sus si jos aproape in aceeasi clipa...
   Da, e frumos...dar si trist. Simti totul in masura dubla...fericirea e grozava...dar scurta. Tristetea...si ea e scurta, dar e apasatoare. Te schingiuie, te darama, te omoara incet ... Si totusi cumva reusesti sa pastrezi si sa colectezi clipe si amintiri frumoase si mereu te agati de ele...incerci sa iei lastarii momentelor frumoase si sa lasi sa incolteasca altele noi...dar undeva, cumva, intre fuga asta din cer in neant...acel lastar se pierde, se usuca...Dar nu te dai batut, pentru ca speri ca veti obosi impreuna si veti renunta la viata asta nomada...si veti gasi un loc, undeva la mijloc, nici in frumos, nici in urat, ci in rutina de care toata lumea fuge...
Cam asta inseamna o iubire care te consuma...dupa ce traiesti la doi poli in viteza ...vrei sa prinzi radacini intr-un singur loc...si speri sa fie macar la mijloc.