De ce atunci cand "ei" sunt suparati pe noi, femeile din viata lor,  simt nevoia sa ne faca rau? De ce fac tot posibilul sa simtim si noi ca sunt ei raniti? Oare nu realizeaza ca si noi suferim cand ei sunt suparati? Uneori nu le facem nimic, dar ei simt ca am gresit si atunci se razbuna... Eu, "nu vreau sa iti cer luna de pe cer, vreau doar sa fiu cu tine", spunea Elena intr-una dintre melodiile sale si asta e ceea ce vreau si gandesc si eu. Nu iti cer nimic sau mai bine zis nu iti cer nimic grozav, vreau doar sa fii cu mine. Nu vreau sa devina o relatie apasatoare, care nu aduce nicio bucurie, vreau sa fim fericiti, sa ne simtim impliniti impreuna, sa ne completam reciproc, sa ne ajutam reciproc. Sa nu ne reprosam nimic, ci sa rezolvam totul cu maturitate si caldura, sa radiem de fericire cand privirile ni se intalnesc. Nu vreau sa fie totul roz pentru ca in orice relatie exista puncte diferite de vedere, dar vreau sa ne respectam opiniile fara sa ne criticam, fara sa ne enervam. Vreau sa ne permitem sa fim noi, fara nicio masca, fara aparente. Vreau sa ma respecti, eu oricum voi face asta. Vreau sa fim sinceri unul cu celalalt, fara minciuni, nici macar pentru a ne proteja. Nu vreau sa ne constrangem, nu vreau sa ne pierdem libertatea...imi doresc un iubit, nu un stapan. Imi doresc sa ne completam reciproc, sa ne ajutam sa evoluam, nu imi doresc o relatie care duce spre plafonare. Imi doresc sa ma iubesti pentru ceea ce sunt, la fel te voi iubi si eu... nu pentru ceea ce sunt ci pentru ceea ce reprezinti tu :). Poti fi tu oare barbatul pe care sa ma bazez? Poti fi tu un tata pentru mine atunci cand imi doresc o imbratisare parinteasca? Poti fi tu oare un scut atunci cand sunt fragila? Imi poti sterge lacrimile atunci cand tristetea fie ea prosteasca sau nu, ma copleseste? Poti fi tu oare acest barbat pe care eu mi-l doresc? Poti fi tu oare barbatul alaturi de care imi doresc sa imbatranesc?