Ah e atat de urat sa fi indecis!  Se pare ca intr-adevar, nu le putem suporta celorlalti cam aceleasi lucruri care ne deranjeaza la noi. Ma supara oamenii indecisi care nu stiu ce vor si totusi ma lovesc de aceeasi problema. Sa fie nehotarare sau frica de responsabilitati? De ce e mai usor sa le spun altor persoane ce as face eu in locul lor, dar atunci cand eu ma aflu in fata luarii unei decizii, ma blochez? Si despic firul in cate firisoare pot si sunt incapabila sa iau o decizie? De ce nu pot sa imi urmez propriile sfaturi? Cunosc acea frica de necunoscut, o am, admit asta, pentru ca ies din confortul meu, pentru ca e mai comod sa fac ceea ce stiu deja, sa merg unde cunosc deja... sa fac lucruri care stiu cum se termina. Mai exista si frica de esec. Nu imi place sa fiu "loser"...  Nu imi place sa pierd ...ceva. Iar esecul mi-l pot asuma, dar nu si atunci cand ceilalti ar avea ceva de spus despre asta. Nu prea pot sa indur "judecata" celor din jur. Nu imi place sa-i dezamagesc pe cei din jur si as face orice as putea sa le fie "lor" bine, chiar daca eu nu sunt multumita. Nu e altruism, e doar imaturitate as spune eu. Se spune ca sufletul nobil alege calea care duce spre inaltimi iar cel mediocru alege cararea care il duce in vale. Eu nu vreau sa fiu un om mediocru , dar si daca aleg cararea ce duce in vale, vreau sa cred ca pot urca inapoi spre inaltimi. Traiesti  in mediocritate doar daca vrei asta. Poti face multe, dar te lovesti de luarea deciziei aleia de a schimba ceva si atunci ce faci? Fugi de responsabilitati si ramai imatur sau incerci sa vezi ce se intampla chiar si cu pretul de a dezamagi persoanele din jurul tau? Pana la urma toti gresim, important este ca incercam. Si la fel de important este ca deciziile noastre sa nu-i raneasca pe cei din jur.