Dispari...nu te zaresc...
Apari, iar eu zambesc
Te caut iar si tu nu esti...
Apari din nou...innebunesc!
Pleci iar si plang
Vii iar si rad...
Nu inteleg, de ce te-ascunzi?
Cum sa te tin cand tu nu vrei?
Cum sa dispari si nu ma iei?
Revii si iar sunt fericita
Ma regasesc in ochii tai
Privirea ta parca ma-mbata
Iubirea mea e neincetata.
Si iar dispari...
Ce vrei? Ce simti?
De ce nu-mi spui?
Nu te-nteleg...nu ma-nteleg.
De ce nu uit?
De ce nu uiti?
De ce ma chinui si te chinui?
Eu te iubesc, tu ma iubesti?
Da...imi raspunzi
Pai si atunci?
De ce te-ascunzi?
De ce ma faci sa te iubesc si apoi fugi?
Imi spui ca ma adori si iti zambesc
Dar ochii imi plang
Si plangi si tu, dar apoi razi
Si iara pleci...
Tu stii deja...ca fata te va astepta.
Dar pana cand?

 

Am revenit la viata mea de dinainte, cum s-ar spune...mi-am recuperat viata. E greu sa ai copii in grija , sa faci mancare, sa strangi tot timpul haine aruncate, jucarii, sa ii speli, sa tii cont de ei in orice clipa si sa faci tot posibilul sa le fie bine. Nu ai timp de nimic altceva, nu ai timp de tine, ei iti omoara tot timpul...dar odata ce-ai gustat din fericirea de a avea copii, nu mai poti trai fara ei. Ai timp, ai viata, ai bani, ai tot ...dar ai un gol imens in suflet ce nimic nu il poate umple. Orice ai face, oriunde te-ai duce, oricat de mult ai incerca sa iti omori timpul distrandu-te...golul ramane acolo. Te gandesti la cat de mult radeai la surasul nepotelului x, cat de mult iti placea sa-i veghezi somnul, cat iubeai momentul in care i se lumina fata cand te vedea,cat radea nepotelul y cand il gadilai, cat te distrai cu ei seara inainte de culcare... Chiar daca uneori ma scoteau din minti...chiar daca simteam ca mi-au furat viata, ca erau ca niste vampiri care ma scurgeau de energie...acum stiu ca nu pot trai fara ei. Stiu cat este de greu sa am copii, dar mai stiu si cat este de frumos. Mi-e dor de voi, iubirile mele mici! :(

Lacrimi...

  Fiecare lacrima are povestea ei se spune, dar uneori sunt prea multe lacrimi varsate din acelasi motiv. Fata draga, tu sa nu plangi cand iubirea ti se pare urata, iubirea e frumoasa, oamenii sunt rai.
 Sa nu plangi cand esti dezamagita, sunt lectii pe care trebuie sa le invatam, poate unele lectii nu le vom invata niciodata, dar trebuie cel putin sa incercam sa ne amintim ca am mai fost in acea situatie si stim deja cum s-a terminat.
 Sa nu plangi cand el iti tot face lucruri nedemne de iubirea pe care spune ca ti-o poarta. Tu intelege ca atunci cand iubesti nu esti meschin si rau... Intelege ca vorbele trebuiesc demonstrate, nu doar pronuntate.
 Sa nu plangi atunci cand te simti singura chiar daca esti intr-o relatie, intelege ca esti puternica si te ai pe tine... Nu merita efortul ca tu sa-i daruiesti tot si sa te multumesti cu Firimituri.
  Sa nu plangi cand promisiunile pe care tii le face sunt incalcate, intelege ca sunt unii oameni care  se iubesc doar pe ei si cuvantul lor nu au valoare.
  Sa nu plangi cand esti mintita, nu toti oamenii pot fi sinceri, tot ce poti face este sa nu te schimbi, sa nu-ti pierzi increderea in ceilalti pentru ca nu toti sunt la fel.
  Sa nu plangi cand El este gelos din diverse motive stiute si banuite doar de el, ci priveste-l cu blandete, nu e vina lui ca s-a nascut cu neincredere, dar nici atat nu e vina ta. Tu fa tot ce poti pentru a fi corecta si pentru a te simti demna, iar daca el nu stie sa aprecieze, fa-l sa-i fie dor de tine... de tot.
  Sa nu plangi cand vezi acelasi comportament pe care spune ca si-l corecteaza...fa o schimbare, nu varsa lacrimi. Nu te vor ajuta nici pe termen lung, nici pe termen scurt. Capul sus.
  Nu plange cand vezi ca nu va intelegeti, mai bine pleaca decat sa fi nefericita si sa-l faci si pe el nefericit...in fond, fiecare da ce are.

tv show-   Scandal quotes. 
What else do you need? What service can I render for you today? Am I here to stroke your ego? Am I your cheerleader? Am I here to wipe your tears? Am I your nanny? Am I here to fight the bullies? Am I your bodyguard today? Maybe I'm here to make you feel good? Maybe I'm your dealer. Or maybe I'm here to make you feel hot and manly and ready so you're not jealous of your wife's boyfriend. Is that it? Am I your fluffer today?
    I lie in bed every night and I play our relationship over and over again in my head like a movie. We meet. We fall in love. We can't stop ourselves. We're meant to be. I give up everything inside me and then it stops. The movie just stops. I don't know how it ends. It's just me waiting for a house  that I can't live in and a man who makes me promises he can't keep.
    I don't play second fiddle to anyone! This is not a fairy tale. This is not the happily ever after.
    I am not a toy that you can play with when you're bored or lonely or horny. I am not the girl the guy gets at the end of the movie. I am not a fantasy. If you want me, earn me! Until then, we are done.

Poarta-te cu aproapele tau asa cum ai vrea ca si el sa se poarte cu tine.

   Despre prietenie ce pot sa scriu? Imi iubesc prietenii, le vreau binele, le sunt alaturi, ii ajut cand pot, ii respect, ii accept asa cum sunt, cu bune, cu rele...imi place sa-i sun sa le impartasesc viata mea, atat lucrurile frumoase care mi se intampla, cat si cele triste, iubesc sa ies cu ei si sa radem pana ne dau lacrimile de fericire sau sa plangem impreuna cand unul dintre noi are probleme... dar mai trebuie sa schimb ceva la mine... si acel lucru este ca trebuie sa fiu prieten neconditionat. 

   Problema este ca uneori simti ca prietenul/ prietena nu te respecta si isi cam iubeste egoismul, iar atunci in loc sa fii bun, si sa il inveti cu iubire, te superi si ii cam intorci spatele.      Sunt om, sunt supusa greselii si in special vanitatii...poate este doar orgoliul meu gadilat atunci cand cer respect , avand in vedere ca eu ca prieten ar trebui sa fiu loiala si "sa fiu acolo" pentru ei indiferent de situatie, dar chiar trebuie sa fac asta si cu persoanele care nu ma respecta? Adica cum poti fi prieten cu cineva care iti vorbeste cu superioritate si care te invinovateste pe tine pentru tot ce i se intampla in anumite situatii? 

   Cert este ca mai bine te indepartezi si atat, fara sa ii reprosezi ceva... Incerci sa ii explici cum stau lucrurile de fapt si care este motivul indepartarii tale ca sa inteleaga, sa poata trage niste concluzii, sa revizuiasca propriul comportament si apoi te loveste cu acuze si iti vorbeste cu ura, ura pe care sustine ca o ai tu. Merita oare sa lupti pentru acesti oameni? Merita sa vrei sa ii ai aproape sau pur si simplu e mai bine sa mergi mai departe si sa ii lasi in lumea lor perfecta unde de vina sunt toti ceilalti, mai putin ei? 

   Dacă vrei să păstrezi prietenia cuiva, nu da mai mult decât poți continua să dai.

Atunci cand ploua ... cerul saruta pamantul.

                                                                     

    Privesc pe geam cum ploua si imi pleaca gandul departe... Mi-as dori sa nu fiu aici, in casa mea, in patul meu, mi-as dori sa fiu departe...intr-un loc unde ploaia ar avea semnificatia ei, unde ploaia ar fi asteptata cu bucurie, unde ploaia este sarbatorita pentru frumusetea ei, pentru puritatea ei..." Aici", toti suntem tristi cand ploua, pentru ca trebuie sa purtam umbrela, pentru ca ni se uda incaltamintea...dar ploaia e frumoasa. :) Ploaia spala durerea, te poate mangaia .(Ploaia imprastie toate durerile si necazurile noastre. Daca stai in ploaie sau racesti dupa ce te-a prins ploaia pe drum, apa venita din ceruri ia din tine toate relele si le duce in adancurile pamantului). Ploaia iti tine companie pana la serviciu sau scoala sau...diferite activitati, spala orasul, uda gradina...nu e asa ca ploaia e frumoasa? Iubesc ploaia, tocmai pentru ca multi o urasc. Iubesc ploaia pentru ca ma linisteste, iubesc ploaia pentru ca imi aminteste ce inseamna romantismul, pentru ca ma face sa visez, pentru ca imi da o senzatie ciudata de mister, de secrete pastrate... Iubesc ploaia pentru ca parca tine cu iubirea interzisa a amantilor.

   Impart umbrela mea cu altii atunci cand ploua, iar daca nu am umbrela, impart ploaia! :) 

Ne pierdem rabdarea sau nu mai iubim?

     Inca nu mi-e clar de ce oamenii se enerveaza atat de repede pe acele persoane pe care sustin ca le iubesc...si nici nu inteleg de ce ai vrea sa incepi sa urli ca un descreierat sau sa claxonezi o persoana intr-o parcare de parca ai fi nebun cu acte in regula, la un om, doar pentru ca ai tu nervii incinsi?
     Nu mai avem rabdare sa traim in armonie sau nu am avut niciodata? Nu mai avem rabdare sa iertam, sa ascultam versiunea persoanei? Nu mai avem rabdare sa respectam persoana de langa noi? Sau se intampla asta cand incetam sa iubim?  Citeam pe undeva ca " pierdem timpul cu persoane care nu merita nimic"... Eu cred ca toti meritam, suntem oameni, avem sentimente si meritam....poate timpul cuiva, poate iubirea cuiva sau respectul celor din jur, dar ce te faci cand o persoana nu te respecta? Cum poti raspunde nerespectului cu respect?
     Se spune ca iubirea poate schimba omul , dar daca nu se schimba inseamna ca nu iubeste? Nu, sau nu neaparat! Inseamna ca nu ii pasa, ca el se multumeste cu felul lui de a fi. Ofera prea putin si cere mult prea mult. 
    Opera iubirii e un lucru foarte greu, pentru ca iti cere sa fii moment de moment - viu altar de jertfe si de suferinte in favoarea aproapelui...si intre timp apare orgoliul ala care iti spune mereu ca tu ai facut tot ce puteai si ca e timpul sa lasi naibii lupta ca nu ai pentru cine.
     Toti lauda rabdarea dar nimeni nu poate indura suferinta. (Thomas Fuller). Pai cred ca tocmai aici este problema...cand suferim, uitam ce inseamna rabdarea... mai ales daca suntem mai egocentristi... si acordam o importanta exagerata propriei persoane...propriilor sentimente, propriilor interese. 
    Nu de moarte se tem oamenii cel mai mult, ci de dragoste. (Ben Okri )..... De fapt ambii sunt victime – ale egoncentrismului unuia singur... :(

     

Astazi am intrebari despre increderea pierduta. De ce odata ce ai fost mintit, a doua oara nu mai poti crede in persoana care te-a mintit? Increderea este atat de greu de construit si parca prea usor se pierde... Uneori oamenii pot vedea ca au gresit, isi cer iertare si vor sa se schimbe...vrei sa le oferi a doua sansa, poate si a noua...dar problema de acum e la tine... Nu mai poti avea incerdere. Incepi sa pui la indoiala tot ce spune persoana in cauza, chiar daca aceasta este sincera. Scuzele sunt acceptate, ierti, dar...increderea este deja pierduta. Oare se poate trai cu indoiala? Merita oare? Sinceritatea este o inima deschisa, putini oameni o arata, de obicei ceea ce vedem este o imitatie pusa pentru a prinde in capcana increderea altora...(Francois de la Rochefoucauld). 
    Shakespeare spunea sa nu ai incredere in acela care si-a incalcat odata cuvantul pentru ca o va face si a doua oara...si a treia. Ce mai poti face cand nu mai ai incredere intr-o persoana? Cum se poate reconstrui increderea? Dai dracului tot si pleci?

Astazi am intrebari despre caracterul oamenilor... despre faptul ca suntem veniti pe lume aproape in acelasi mod...unii prin nastere normala, altii prin cezariana, dar practic pana la venirea pe lume tot prin placenta se fac schimburile de produsi dintre mama si fat, tot prin cordonul ombilical se face transportul de nutrienti si tot in "costumul lui Adam" ne nastem. In copilarie suntem naivi, puri, inocenti si apoi...apar dezamagirile, vedem comportamentul familiei vis-a-vis de alti oameni sau chiar de noi, vedem societate putreda care ne face sa ne schimbam. Doar ca unii dintre noi incercam sa ramanem fragili, buni, omenosi, sensibili (sufleteste vorbind), devotati, responsabili, de buna credinta....pe cand ceilalti, sunt infectati, devin meschini, cu suflet hain, unii sunt nesiguri pe ei si devin frustrati, isi arunca frustrarile personale in cei apropiati, alte "calitati" ar fi...ca sunt introvertiti, irascibili, egoisti, mincinosi, prefacuti, nesabuiti, razbunatori, materialisti, si multe altele. Poate viata i-a facut sa fie asa dar... nu avem toti probleme, greutati? Nu avem toti parte de dezamagiri, deziluzii, promisiuni rupte,  nenorociri, suferinte, conditii precare... s.a.m.d.? De ce unii raman oameni iar ceilalti devin fiare? De ce pe unii "greutatile vietii", ca sa zic asa, ii schimba in bine, iar pe unii in rau? Nu avem toti capacitatea de a gandi? Nu avem toti posibilitatea de a cantari fiecare lucru si de a actiona in consecinta? De ce nu masuram totul cu iubire? Iubirea fata de semenii nostri? Spunea un autor odata ca "iubirea este singurul etalon cu care trebuie masurat totul. Fara iubire, lumea ar fi un mecanism lipsit de gandire, soarele ar fi bun doar pentru a coace dovlecii, florile ar fi doar hrana pentru magari si izvoarele ar fi apa pentru spalat". De ce nu ii putem iubi pe cei din jur, ca pe noi insine? Sa masuram pe altii cu masura cu care ne masuram pe noi,? sa pretuim lucrurile si nevoile lor prin cele ale noastre. Cand le vom dori ceea ce ne dorim noua si cand ii vom feri de ceea ce ne ferim noi, atunci vom implini legea adevaratei iubiri, un citat din Confucius, citat pe care il iubesc. De ce evoluam diferit? :(

Uitare... Vrei sa uiti, sa nu mai traiesti cu chipul lui in gand, sa nu mai ai numele lui tatuat pe suflet, sa nu ii mai auzi glasul la fiecare pas pe care il faci, pentru ca desi te-a facut sa traiesti o telenovela... plina de intrigi si minciuna, tu l-ai iubit. Si l-ai iubit atat de mult incat simteai ca esti un nimic fara el, un fir de nisip pe o plaja imensa ce nu isi gasea locul fara iubirea lui. A durut fiecare lacrima varsata pentru el, fiecare cearta te-a facut sa te stingi incet...se spune ca mai bine arzi in totalitate decat sa te stingi incet... Credeai ca merita tot efortul, credeai  in el totusi si mai presus de orice, credeai in iubirea voastra , desi stiai ca iubirea nu doare, iubirea te implineste, te face sa radiezi de bucurie, sa simti ca lumea e a ta...si ai simtit asta uneori, sufletului tau ii aruncai firimituri, il hraneai cu franturi de fericire, il amageai cu clipe frumoase, dar mai apoi il inecai in lacrimi, il sugrumai cu  zile de suparare, il sufocai cu tristete. Te hotarasti sa renunti la iubirea ta, pentru ca nu mai poti, nu mai ai nimic bun de dat, nu mai ai ce sa oferi, ti s-a luat tot si nu mai ai decat un gust amar, ce nu stii daca vine de la nefericire sau daca ai probleme cu colecistul... Si pui punct si incerci sa te refaci, asa cum poti. Incerci sa o iei de la capat, dar inca doare si nu stii daca vei fi in stare sa treci de "ziua de azi" fara sa-i vorbesti, fara sa ii auzi vocea, fara sa mai stii ceva despre el...si trec zile, saptamani, poate luni...Si iti spui: intr-o zi nu va mai durea, asa am auzit. Si astepti acea zi, si ea chiar vine. Te trezesti intr-o dimineata si realizezi ca nu il mai iubesti, ca ti-a trecut, ca totul a trecut, toata durerea de acum e uitata, toate lacrimile acum sunt amintiri si in sfarsit te simti liber. In sfarsit ai scapat de acea gheara care pusese stapanire pe inima ta, in sfarsit ai simtit ca esti tu din nou. In sfarsit l-ai uitat, in sfarsit poti trai... Da-i timpului ...timp.